
Tradiția jocului „Țuru” continuă la Mediaș | Program artistic cu interpreți și ansambluri de dansuri populare
Primăria Municipiului Mediaș organizează și în acest an, tradiționalul joc de Țuru în cartierul Moșnei, în data de 20 aprilie, prima zi a Sărbătorii Pascale. Manifestarea va avea loc duminică începând cu ora 11:00, pe strada Stejarului. Toți cei care vor participa la acest eveniment, vor putea asista la jocul tradițional care datează la Mediaș din anul 1926 și a început ca un obicei al locuitorilor din cartierul Valea Moșnei.
Ca și în anii precedenți, jocul tradițional va fi însoțit de un spectacol de cântece și dansuri populare. Acesta va fi susținut de interpreți și ansambluri de dansuri populare.
Jocul tradițional „Țuru” este organizat de către Primăria Mediaș cu sprijinul Asociației Mediaș 750 de Ani.
