Acasă Nova TV

În Duminica Paştelui se va juca din nou „Ţuru” la Mediaş | Programul evenimentului

262

În Duminica Paştelui se va juca din nou „Ţuru” la Mediaş | Programul evenimentului

În Duminica Paştelui se va juca din nou „Ţuru” la Mediaş. După slujba de înviere, în cartierul Moșnei, în fiecare an, se organizează un joc de echipă numit „Ţuru”, ale cărui reguli sunt asemănătoare cu cele ale oinei.

Evenimentul din acest an este organizat de către Primăria Mediaș cu sprijinul Asociației Mediaș 750 de Ani și va debuta duminică la ora 11:00 pe strada Stejarului. Pe lângă jocul de Țuru, participanții vor putea asista și la un spectacol de cântece și dansuri populare.

Ca și în anii precedenți, jocul tradițional „Țuru” va fi însoțit de un spectacol de cântece și dansuri populare. Acesta va fi suținut de interpreții Emilia Muntean, Aurelian Suciu, Luminița Dejan, Costel Popa, Bianca și Diana Crețu, Dan Filuț Tabără, Aurica Bacea, Natalia și Alin Matyas, Ioana Crețu, Ciprian și Mihaela Istrate, alături de grupul instrumental „Ceterașii de pe Câmpie”.

De asemenea, cei prezenți vor putea urmări și spectacolul ansamblurilor de dansuri populare „Târnavele” și „Muguri de pe Târnave”, din municipiul Mediaș, conduse de profesor coregraf Vasile Stoia. Evenimentul va fi prezentat de către Cosmina Fulea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.