
Trei bărbați reținuți după o bătaie care a avut loc la finalul unui meci de fotbal | VIDEO
La data de 24 martie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului au reținut 3 persoane, cercetate penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice. Este vorba despre doi bărbați de 23, respectiv 49 de ani, din Rășinari, și un bărbat de 31 de ani, din Miercurea Sibiului.
„În fapt, la data de 15 martie, în jurul orei 13.00, la finalul unui meci de fotbal care a avut loc în Miercurea Sibiului, pe fondul unui conflict spontan, cei trei bărbați ar fi provocat un scandal și s-ar fi agresat reciproc, lovindu-se cu pumnii și picioarele.
În baza probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a persoanelor în cauză. La data de 25 martie, față de cei trei bărbați s-a aplicat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.
Incidentul s-a petrecut în data de 15 martie la finalul meciului de Liga a patra dintre Unirea Miercurea Sibiului și ACS Păltiniș Rășinari.
Conform sportinsibiu.ro, un fotbalist de la ACS Păltiniș Rășinari a fost lovit brutal la intrarea în vestiare de către jucătorii de la ACS Unirea Miercurea Sibiului. Pe lângă acest scandal între jucători, un suporter aflat în tribună a intrat în zona vestiarelor și l-a agresat pe jucătorul de la Rășinari, lovindu-l cu picioarele și călcându-l pe cap.
Foto&Video: Sport în Sibiu