
Doi angajați ai Casei de Pensii Sibiu și alți 4 complici au fost reținuți
Doi angajați ai Casei Județene de Pensii Sibiu sunt cercetați pentru fapte de corupție. Este vorba despre un funcționar public, urmărit penal pentru 10 infracțiuni de luare de mită și un agent de pază cercetat pentru complicitate la luare de mită şi trafic de influenţă. În urma perchezițiilor care au avut loc miercuri, ambii au fost reținuți. De asemenea, conform anchetatorilor, au mai fost reținuți alți 4 complici.
„Aducem la cunoştinţa opiniei publice că prin ordonanţa procurorului din data de 15.01.2025 s-a dispus punerea în mişcare acţiunii penale faţă de funcţionarul public din cadrul Casei Judeţene de Pensii Sibiu pentru săvârşirea a 10 infracţiuni de luare de mită şi faţă de agentul de pază al acestei instituţii cu privire la comiterea a 8 infracţiuni de complicitate la luare de mită şi 29 de infracţiuni de trafic de influenţă.
Totodată, procurorul a dispus luarea faţă de cei doi inculpaţi a măsurii preventive a reţinerii, pentru o durată de 24 de ore. În cursul zilei de astăzi, 16.01.2025, dosarul va fi înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă a acestora.
În cauză au mai fost reţinute 4 persoane, care acţionau ca şi complici ai celor doi inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la luare de mită şi complicitate la trafic de influenţă, urmând ca procurorul să decidă cu privire la măsurile ce vor fi dispuse faţă de acestea” se arată într-un comunicat remis de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu.






























































