
Bărbatul din Boian rănit grav după ce a căzut cu ATV-ul este internat la ATI în Sibiu
Bărbatul în vârstă de 37 ani care a căzut luni după-amiază cu ATV-ul în albia unui pârâu în afara localității Boian, este internat la ATI în Sibiu. Acesta a fost transportat inițial la Spitalul Municipal Mediaș, iar ulterior transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.
„Pacientul în vârstă de 37 de ani a fost adus în data de 21 ianuarie la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, având un traumatism cranian sever, motiv pentru care a fost internat în cadrul Secției Neurochirurgie pentru a primi îngrijirile medicale necesare.
La acest moment se află la Anestezie și Terapie Intensivă, unde se află sub atenta supraveghere a medicilor specialiști” a precizat Cristina Bălău, Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Foto: arhivă