Acasă Nova TV

Percheziții la Mediaș și în alte localități în dosarul Horațiu Potra | Foto

4765

Percheziții la Mediaș și în alte localități în dosarul Horațiu Potra | Foto

Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, descinderile au loc într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică.

Parchezițiile au loc la locuințele deținute de Horațiu Potra, dar și în alte locații în care se presupune că au existat întâlniri între acesta şi alte persoane bănuite de implicare în săvârşirea acestor infracţiuni

De asemenea, în comunicat se mai arată că se presupune că Horațiu Potra și mercenarii săi urmau să instige la infracțiuni, în întruniri publice neautorizate.

„În urma cercetărilor s-a stabilit că, în noaptea de 7/8 decembrie, inculpaţii P.H. şi L.A.F. şi alte persoane se deplasau spre Municipiul Bucureşti, având asupra lor arme albe (macete, săbii, pumnale), arme de foc, precum şi importante sume de bani (aproximativ 18.000 USD şi 25.000 lei), laptopuri, medii de stocare şi o dronă profesională, cu privire la care se presupune că urmau a fi folosite pentru instigarea unor persoane în comiterea de infracţiuni în cadrul unor întruniri publice neautorizate şi recompensarea acestora” se mai arată în comunicat.

Horaţiu Potra a fost reţinut, duminică seară, pentru infracţiuni privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi instigare publică, a doua infracţiune având legătură, conform avocaţilor săi, cu o postare de pe Facebook, de la începutul lunii decembrie.

Știre în curs de actualizare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.