7 clasări pe podium pentru șahiștii medieșeni la Cupa de Iarnă de la Sibiu
Șahiștii de la CSM Mediaș au reușit șapte clasări podium la Cupa de Iarnă la Șah. Competiția a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute în municipiul Sibiu.
La clasa a VI-a, Laurențiu Blaj a ocupat locul 1, iar Maria Mihăilă s-a clasat pe poziția a doua, în timp ce la clasa a IV-a, Alexandru Simu a ocupat primul loc. La elevi de clasa a II-a, Vladimir Blaga a ocupat locul 1, Andrei Laze și Ana Raicu au obținut locul al doilea, iar Tudor Morariu s-a clasat pe poziția a treia.
„Felicităm toți sportivii pentru reușitele extraordinare din acest an, care reflectă munca, talentul și determinarea lor! Suntem mândri de voi! Implicarea conducerii Primăriei Municipiului Mediaș face posibilă continuarea acestor succese, pentru aceasta vă mulțumim!” spun reprezentanții CSM Mediaș.
Foto: Facebook|Competiții șah Logismart Sibiu