2 copii de 1 și 3 ani au suferit arsuri pe față și membre | Anchetă în desfășurare
Un echipaj SMURD cu medic a intervenit de urgență în localitatea Marpod unde doi minori, un băiețel în vârstă de aproximativ un an și o fetiță în vârsta de aproximativ 3 ani au suferit arsuri la nivelul feței și ale membrelor superioare și inferioare.
„Băiețelul a fost transportat de urgență de către echipajul SMURD cu medic la CPU Luther, iar fetița a fost transportată de către un echipaj SAJ” spune Raluca Marcu, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
SAJ Sibiu a intervenit cu un echipaj de tip B în localitatea Marpod, la o fermă, pentru doi copii, o fată de 3 ani și băiat de 1 an, care au suferit arsuri ale fetei și membrelor superioare și inferioare.
„Echipajul SAJ a acordat asistență medicală fetei și a transportat-o la CPU Luther. Cealaltă victima, este asistată de către echipajul ISU cu medic, prezent la fata locului” a precizat Vasile Scridon, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.
În prezent nu sunt clare circumstanțele în care s-a produs incidentul, astfel că a fost deschisă o anchetă pentru a stabili cum au ajuns copiii să sufere acele arsuri.
ACTUALIZARE:
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, după ce, în această dimineață, doi copii au fost răniți în urma unui incident casnic. În jurul orei 11.00, prin apel 112, un bărbat a sesizat faptul că doi copii au suferit arsuri în timp ce se aflau într-un imobil de pe raza localității Marpod.
„Din primele verificări efectuate a rezultat că, în jurul orei 10.55, o femeie ar fi încercat să aprindă focul într-o sobă, în timp ce își ținea în brațe fiul, în vârstă de 1 an, în apropiere aflându-se și fiica ei, în vârstă de 3 ani. În urma utilizării necorespunzătoare de către femeie a materialelor combustibile (benzină), s-a produs o deflagrație care a cauzat vătămarea corporală a celor doi copii.
Cei doi minori au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii incidentului” spune Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Foto: arhivă