Coliziune între un autocar și un autoturism pe A1.
Duminică după-amiază a avut loc un accident de circulație pe A1, kilometrul 275, sens Sebeș – Sibiu, în zona Apoldu de Jos. Este vorba despre o coliziune între un autocar și un autoturism.
„În timp ce conducea autocarul în care se aflau 41 de pasageri, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din municipiul București, nu ar fi păstrat distanța de siguranță, intrând în coliziune cu autoturismul condus în fața sa de către un bărbat în vârstă de 68 de ani, din județul Brăila. Un pasager din autoturism, în vârstă de 44 de ani, din județul Brăila, a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital conștient” spune Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
ISU Sibiu a intervenit de urgență pe A1 sensul de mers Sebeș-Sibiu, la un accident rutier în zona Apoldu de Jos, în care au fost implicate un autocar și un autoturism. La fața locului au fost mobilizate 3 echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de stingere, o autospecială de transport personal și victime multiple, două ambulanțe SAJ. A fost activat Planul Roșu de intervenție.
„Forțele au ajuns la fața locului. În accident sunt implicate un număr total de 44 de persoane. O persoană are nevoie de îngrijiri medicale și va fi transportată la UPU Sibiu. Celelalte de 43 de persoane nu necesită îngrijiri medicale. Planul Roșu de intervenție a fost dezactivat” spune Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.