2 incendii în 2 gospodării | Au ars o șură și o bucătărie | Foto.
La sfârșitul săptămâni trecute, pompierii militari ai Stației de Pompieri Agnita au intervenit pentru stingerea a două incendii care au avut loc în gospodării.
Mai exact, în seara zilei de sâmbătă, în jurul orei 19:00, prin apel pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, pompierii au fost solicitați pentru stingere unui incendiu în localitatea Noiștat. La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și SVSU Iacobeni.
„La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la o anexă gospodărească (șură) de aproximativ 50 metri pătrați. În urma incendiului a ars în totalitate anexa precum și fânul depozitat în interior (aproximativ 40 de baloți de fân), dar și aproximativ 4 metri cubi de material lemnos. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un cablu defect. Pompierii au salvat casa precum și alte anexe aflate în imediata vecinătate” spune Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Duminică, în jurul orei 15:00, pompierii militari din Agnita au intervenit în localitatea Brădeni, pentru a stinge un incendiu din interiorul unei bucătării, care s-a propagat și la acoperișul casei. S-a acționat prompt, astfel incendiul a fost limitat, fiind salvată locuința.
„În urma incendiului afectată o suprafață de aproximativ 10 mp din bucătăria casei și din acoperiș. Pompierii au acționat cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, fiind sprijiniți de SVSU Brădeni. Incendiul a fost cauzat de jarul căzut dintr-o sobă fără acumulare de căldură (sobă de gătit)” mai spune Andreea Ștefan.
Foto: ISU Sibiu