
Un șofer de 72 ani a acroșat un biciclist căruia nu i-a acordat prioritate.
Duminică după-amiază s-a produs un accident pe Calea Poplăcii, în municipiul Sibiu. Un biciclist a fost lovit de un autoturism.
„În timp ce conducea un autoturism spre Poplaca, la intersecția cu strada Ludoș, un sibian în vârstă de 72 de ani a virat la stânga fără să acorde prioritate și a acroșat un biciclist care circula dinspre Poplaca. Biciclistul, un sibian în vârstă de 46 de ani, a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital conștient” spune Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Motocicleta SMURD și un echipaj SMURD au intervenit de urgență în municipiul Sibiu pe Calea Poplăcii la un accident rutier unde un biciclist a fost acroșat de un autoturism.
„Bărbatul în vârstă de 46 de ani a suferit multiple contuzii și a fost transportat la UPU Sibiu conștient” spune Raluca Marcu, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.






























































