
Alertă în zona centrală a Sibiului | Pavaj umflat în curtea unui imobil | Foto.
Pompierii sibieni intervin în curtea unui imobil din Piața Mare a municipiului Sibiu, în urma unui apel pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 care semnalează faptul că este umflat pavajul.
„La fața locului intervin autospecială CBRN, o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. De asemenea intervin și reprezentanți ai operatorului de gaze, ai operatorului de apă și canalizare, ai Inspectoratului de Stat în construcții și Poliția Locală Sibiu” spune Raluca Marcu, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
ACTUALIZARE:
Pompierii asigură măsuri de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență la fața locului.
Echipajul CBRN și reprezentații operatorului de gaze au efectuat măsurători, nu au fost identificate scurgeri de gaze sau alte substanțe periculoase. De asemenea, nu au fost identificate nici scurgeri de apă.

Foto: ISU Sibiu




























































