
Minoră de 8 ani acroșată de un autoturism în timp ce traversa strada prin loc nepermis.
Polițiștii rutieri au intervenit sâmbătă dimineață la un accident produs pe strada Principală din localitatea Gura Râului. O minoră a fost acroșată de un autoturism.
„Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce traversa strada prin loc nepermis și fără să se asigure, o fetiță în vârstă de 8 ani, localnică, a fost acroșată de un autoturism condus de către un alt localnic, în vârstă de 30 de ani. Minora a fost transportată la spital conștientă” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Două echipaje SMURD dintre care unul cu medic au intervenit de urgență în Gura Râului la un accident rutier unde o minoră în vârstă de 8 ani a fost acroșată de un autoturism.
„Fetița a primit îngrijiri medicale la fața locului întrucât a suferit fracturi la mână și la picior. Aceasta a fost transportată la CPU Luther conștientă” spune Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Foto: arhivă





























































