
Minor de 14 ani rănit | Circula cu trotineta pe interzis și a pătruns într-o intersecție unde nu avea prioritate.
Marți seara, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit la un accident produs la intersecția străzilor Gheorghe Țițeica și Urlea, din municipiul Sibiu.
„Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea o trotinetă pe sensul interzis al străzii Urlea, un minor în vârstă de 14 ani a pătruns în intersecția cu strada Gheorghe Țițeica fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus pe această stradă de către o femeie în vârstă de 29 de ani, din județul Vâlcea. Minorul a fost transportat la spital conștient” spune Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
SAJ Sibiu a intervenit cu un echipaj cu medic în Sibiu, pe strada Urlea unde un adolescent de 14 ani a fost accidentat de către un autoturism.
„Echipajul SAJ a asistat medical tânărul și l-a transportat la CPU Luther, el suferind un traumatism cranian, contuzii și excoriații” spune Vasile Scridon, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.
Foto: arhivă































































