
Circulație feroviară oprită între stațiile Valea Lungă și Copșa Mică din cauza aluviunilor | VIDEO
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar la această oră între stațiile Valea Lungă și Copșa Mică, deoarece ambele fire de circulație au fost acoperite de aluviuni, în urma unei viituri puternice care a provocat creșterea debitului râului Târnava Mare.
„Personalul de specialitate al Regionalei CF Brașov este pe teren pentru evaluarea situației și intervențiile necesare îndepărtării aluviunilor – nămol și vegetație – din gabaritul căii, astfel încât traficul feroviar să fie reluat în condiții de siguranță. Până la redeschiderea circulației între Valea Lungă și Copșa Mică, trenurile de călători R 3514, care circulă în relația Teiuș – Mediaș, R 10031, care circulă în relația Brașov – Cluj Napoca și R 10518, care circulă în relația Cluj Napoca – Sibiu, staționează temporar în Valea Lungă și Copșa Mică.
Adresăm scuzele necesare călătorilor și îi asigurăm că personalul feroviar al SRCF Brașov depune toate eforturile pentru finalizarea intervențiilor în zonă acoperită de aluviuni și reluarea circulației în condiții de siguranță” spune Oana Brânzan, Purtătorul de cuvânt al CFR SA.

Update, ora 19.15 – trafic feroviar reluat între stațiile Valea Lungă și Copșa Mică
Circulația feroviară între stațiile Valea Lungă și Copșa Mică a fost redeschisă la ora 19:15, pe firul I, cu restricție de viteză de 30 km/h pe o distanță de 300 de m. Cele 3 trenuri care au staționat temporar pănă la redechiderea liniei – R 10031, R 10518 și R 3514 – au fost reînscrise în circulație, acestea urmând să ajungă la destinație cu întârzieri cuprinse între 120 de min și 290 de min.
„Echipele de intervenție ale SRCF Brașov vor continua lucrările în zona inundată și în prima parte a zilei de joi, pentru redeschiderea firului II, unde este terasamentul căii trebuie completat cu piatră spartă. Adresăm scuze călătorilor pentru întârzierile înregistrate în graficul de circulație al celor trei trenuri și îi asigurăm că personalul feroviar al SRCF Brașov a depus toate eforturile necesare pentru redeschiderea liniei în condiții de siguranță” mai spune Oana Brânzan.
Video: Facebook|Vasile Sorin Muntean