
Biciclist de 55 ani rănit în urma unui accident de circulație.
Marți dimineața, polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe DJ 106J, la intrarea în localitatea Gura Râului dinspre Orlat. Au fost implicate un autoturism și o bicicletă.
„Este vorba despre o coliziune între o bicicletă condusă de către un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Orlat și un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 64 de ani, din Jina. Biciclistul a fost transportat la spital conștient. Polițiștii rutieri continuă cercetările în vederea stabilirii circumstanțelor exacte în care s-a produs acest eveniment” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Un echipaj SMURD a intervenit de urgență în Gura Râului pentru a acorda asistență medicală unui biciclist acroșat de un autoturism.
„Bărbatul în vârstă de 55 de ani a primit îngrijiri medicale la fața locului, întrucât a suferit un traumatism lombar. Aceasta este transportat la UPU Sibiu, conștient” spune Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
ACTUALIZARE:
Din primele cercetări efectuate de către polițiștii rutieri a rezultat că biciclistul nu s-ar fi asigurat la efectuarea virajului la stânga, fiind acroșat de autoturismul condus pe aceeași direcție. De asemenea, testarea alcoolscopică a biciclistului a indicat o valoare de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, s-a deschis un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto: arhivă
































































