Un bărbat de 64 ani băut la volan circula pe interzis cu o mașină radiată.
La data de 31 ianuarie, în jurul orei 13.30, în Rășinari, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit un autoturism al cărui conducător, un localnic în vârstă de 64 de ani, circula pe sensul invers al străzii cu sens unic Octavian Goga. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Din verificările efectuate cu privire la autoturismul pe care bărbatul îl conducea, polițiștii au constatat că este radiat din circulație din luna martie a anului 2023. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.
Foto: arhivă