Acasă Revista Presei

Proiect de lege privind pregătirea militară voluntară

157
Proiect de lege privind pregătirea militară voluntară

MApN va elabora un proiect de lege privind pregătirea militară voluntară ce va fi dezbătut în procedură de urgență de Parlamentul României.

Nicoleta Pauliuc, șefa comisiei de apărare din Senatul României, a confirmat că proiectul este în stare de elaborare și că nu se discută despre un eventual proiect referitor la stagiul militar obligatoriu.

Membrii comisiilor de apărare din Senat şi Camera Deputaţilor au avut marţi o întâlnire cu ministrul Angel Tîlvăr, la invitaţia acestuia.

” … Nu există niciun motiv de panică, că România va fi atacată. Poate vorbim despre îngrijorări, pentru că avem război la graniţă. Nu există niciun proiect de lege care vorbeşte despre stagiu militar obligatoriu, ci despre un proiect de lege la care lucrează Ministerul Apărării referitor la un stagiu militar voluntar sau, cum spunem noi, pregătire militară voluntară.

Termenele, condiţiile le vom vedea în momentul în care acest proiect de lege va primi toate avizele de la instituţiile care trebuie să se pronunţe”, a declarat Pauliuc, citată de G4Media.

Stagiul militar voluntar va fi prevăzut pentru femei şi bărbaţi cu vârste între 18 şi 35 de ani, pe o perioadă de patru luni, cu stimulente financiare, au declarat președinții comisiilor parlamentare de apărare, după întâlnirea cu ministrul Apărării și șeful Statului Major al Armatei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.