
Incendiu la Ruși | Arde un șopru unde erau depozitați baloți de fân | Foto.
Marți seara s-a produs un incendiu în localitarea Ruși, la ieșire spre Mediaș. Un șopru în care erau depozitați baloți de fân a luat foc. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autocisternă, o autospecială de primă intervenție și o ambulanță SAJ. De asemenea la fața locului intervin și pompierii SVSU Slimnic.
„La sosirea pompierilor incendiul se manifesta la o construcție de lângă un saivan în interiorul căreia sunt depozitați depozitați baloți de fan. Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 400 metri pătrați. Nu este pericol de propagare la saivanul de animale. Pompierii intervin pentru localizarea incendiului. Nu sunt semnalate victime” a declarat Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
ACTUALIZARE:
Pompierii sibieni au acționat toată noaptea pentru stingerea incendiului care s-a manifestat generalizat la 400 de tone de furaje. La această oră pompierii încă acționează la fața locului pentru lichidarea ultimelor focare existente. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost utilizarea intenționată a sursei de aprindere.

Foto: ISU Sibiu
































































