Acasă Sibiu

2 tineri de 19 respectiv 25 ani au fost depistați drogați la volan

515

2 tineri de 19 respectiv 25 ani au fost depistați drogați la volan.

La data de 20 ianuarie, în jurul orei 20.00, în orașul Agnita, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Fabricii de către un localnic în vârstă de 25 de ani. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

La data de 21 ianuarie, în jurul orei 00.30, în orașul Săliște, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Gării de către un localnic în vârstă de 19 ani. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Deoarece acestea nu reprezintă probe în cadrul dosarului penal, șoferii au fost conduși la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.