
Au fost identificați autorii jafului în urma căruia omul de afaceri Adrian Kreiner a murit.
Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au fost identificați cei 3 bărbați care au intrat în casa de pe strada Moldoveanu și l-au agresat pe omul de afaceri Adrian Kreiner, care a decedat apoi după două zile. Autorii sunt din județul Dolj și se pare că au părăsit țara. Miercuri seara a fost reținut un bărbat din județul Timiș care i-a ajutat pe aceștia cu găzduire și transport.
„S-a reușit identificarea celor 3 autori ai crimei de pe strada Moldoveanu. Sunt 3 bărbați din Dolj. Până în prezent niciunul dintre ei nu a fost reținut. Este posibil să fi părăsit țara.
S-a făcut percheziție în Dumbrăvița, județul Timiș aseară și în cursul nopții la domiciliul unui bărbat care acum se află în custodia poliției. Este suspectat că a ajutat autorii cu găzduire și transport” a precizat Mihaela Ruginosu, Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Știre în curs de actualizare.
Foto: Facebook






























































