
Bărbat în stare foarte gravă după ce a fost lovit de un autocar.
Sâmbătă după-amiază, polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DN 1, Șelimbăr. Un bărbat a fost lovit de un autocar.
„În timp ce traversa neregulamentar drumul național, un bărbat a fost acroșat de un autocar condus dinspre Veștem spre Sibiu, de către un bărbat în vârstă de 43 de ani, cetățean străin. Pietonul a fost transportat la spital în stare gravă, inconștient. În autocar se aflau 9 pasageri, care nu au suferit vătămări corporale. În zonă, pe sensul Veștem – Sibiu, se circulă îngreunat” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Două echipaje SMURD dintre care unul cu medic au intervenit de urgență pe DN 1 Selimbăr, unde un pieton a fost acroșat de un autocar.
„Un bărbat în vârsta de aproximativ 60 de ani a fost transportat la UPU Sibiu cu politraumatisme, inconștient și intubat” spune Raluca Marcu, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Foto: Facebook|INFO TRAFIC jud. SIBIU





























































