Accident pe DN 14 | O șoferiță din Alba a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un medieșean | Foto.
Duminică după-amiază, polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe DN 14, la ieșirea din municipiul Sibiu. Au fost implicate două autoturisme.
„Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce conducea un autoturism pe un drum secundar, dinspre Viile Sibiului, o femeie în vârstă de 49 de ani, din județul Alba, a pătruns în drumul național fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus spre Șura Mare de către un medieșean în vârstă de 28 de ani. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto, care a fost transportată la spital conștientă” a declarat Elena Wleter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
ISU Sibiu a intervenit de urgență pe DN 14 la ieșirea din municipiul Sibiu la un accident rutier. La fața locului au fost mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic și o autospecială de stingere.
„Echipajele SMURD au acordat îngrijiri medicale unei femei de 49 de ani care a suferit un traumatism cranian și care a fost transportată la UPU Sibiu și unui bărbat de 28 de ani cât a refuzat transportul la spital” a precizat Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Foto: Facebook|Info Trafic jud. Sibiu