Acasă Nova TV

22 elevi de la Colegiul Școala Națională de Gaz participă la un proiect Erasmus+ în Grecia

970

22 elevi de la Colegiul Școala Națională de Gaz participă la un proiect Erasmus+ în Grecia.

În perioada 30 octombrie – 3 noiembrie 2023, 22 de elevi, specializarea Matematică Informatică clasele a XI –a și a XII –a și 3 profesori de la Colegiul „Școala Națională de Gaz” Mediaș, participă la proiectul Erasmus+ cu numărul 2021-1-RO01- KA120-SCH-000047394, denumit „Siguranța pe internet” derulat în Paralia Katerini, Grecia, având ca parteneri Colegiul Platon m.e.p.e. și EUROEDUCATION SERVICES.

Proiectul are ca obiective:

  • dezvoltarea unor competențe digitale care să asigure protecția în mediul online
  • dezvoltarea durabila si formarea unui stil de viata prietenos cu mediul
  • dobândirea de cunoștințe culturale din zona respectivă
  • implementarea unor tehnici de socializare cu elevi din state europene

„Proiectul vizează să satisfacă nevoia exprimată de elevii și profesorii școlii privind utilizarea în condiții de siguranță a resurselor informatice în procesul de învățare, dezvoltarea abilităților de comunicare, de aprofundare asupra educației pentru mediu și de promovare a valorilor europene astfel încât să formeze elevilor abilități și atitudini care să susțină dezvoltarea lor personală.

În același timp, elevii participanți au posibilitatea de a comunica eficient într-o limbă de circulație internațională și de a-și dezvolta abilitățile de lucru în echipă, aspecte atât de necesare în vederea viitoarei lor dezvoltări personale și profesionale din societatea multiculturală de astăzi” se arată într-un comunicat de presă al Colegiului Școala Națională de Gaz.

Foto: Colegiul Școala Națională de Gaz

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.