Scandal în familie | Un bărbat de 40 ani și-a bruscat soția și fiul.
La data de 13 septembrie, în jurul orei 01:40, în urma unui apel 112, patrula de ordine și siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Sibiu a fost solicitată să intervină la un scandal în familie. La fața locului, victima, o sibiancă în vârstă de 36 de ani, a sesizat faptul că soțul acesteia, cu care se află în proces de divorț, în vârstă de 40 de ani, sibian, s-a prezentat la domiciliul acesteia și a pătruns în imobil după ce i-a bruscat atât pe ea cât și fiul acestora.
„În urma verificărilor efectuate și a întocmirii formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat, fiindu-i impusă păstrarea distanței de 50 de metri față de victimă. Totodată, în cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu” a precizat Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Cazul rămâne în atenția și monitorizarea polițiștilor Biroului Ordine Publică Sibiu.
Foto: arhivă