
Conferință dedicată rezistenței anticomuniste în România la sediul Primăriei Mediaș.
Primăria Mediaș va găzdui joi după-amiază o conferință dedicată rezistenței anticomuniste în România. Invitat special va fi Lucia Hossu Longin, regizor de televiziune și autor. Manifestarea care se va desfășura în sala mare de ședințe a municipalității, este organizată de către Primăria Mediaș, în colaborare cu filiala locală a Asociației Foștilor Deținuți Politici și cu sprijinul Asociației „Mediaș 750 de Ani”.
În cadrul evenimentul vor fi depuse coroane comemorative la monumentul dedicat foștilor deținuți politici, situat în Piața Corneliu Coposu.
