
Permis nu, alcool da | Bărbat de 61 ani cercetat penal.
La data de 15 august a.c., în jurul orei 21:50, polițiștii Secției numărul 1 Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control în trafic, în satul Veștem, un autoturism la volanul căruia a fost identificat un localnic în vârstă de 61 de ani. Bărbatul le-a declarat polițiștilor că nu deține permis de conducere și nici actele de identificare ale mașinii întrucât aceasta nu îi aparține.
,,Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, la nivelul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv de conducere sub influența alcoolului” a declarat Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Foto: arhivă






























































