Acasă Sibiu

Minori folosiți în scop de cerșetorie | Dosare penale pentru 2 femei

187

Minori folosiți în scop de cerșetorie | Dosare penale pentru 2 femei.

La nivelul Poliției Municipiului Sibiu se efectuează cercetări în 2 dosare penale având ca obiect infracțiunea de folosirea unui minor în scop de cerșetorie, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 215 Cod Penal.

Ambele fapte au fost constatate de către polițiștii Biroului Ordine Publică în cursul zilei de duminicĂ. Astfel, în jurul orei 10:00, în cadrul activităților specifice desfășurate, polițiștii de proximitate din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, Biroul Ordine Publică au depistat în apropierea unei biserici o femeie în vârstă de 28 de ani, care, folosindu-se de prezența fiicelor sale minore (în vârstă de 3 și 9 ani) apela în mod repetat la mila persoanelor care intra/ieșeau de la biserică pentru a cere ajutor material sau de a obține foloase patrimoniale.

De asemenea, în jurul orei 11:00, în apropierea unei alte biserici, polițiștii au depistat o altă femeie în vârstă de 40 de ani, care, folosindu-se de fiul său minor (în vârstă de 1 an), precum și de faptul că este însărcinată, apela în mod repetat la mila persoanelor aflate la biserică pentru a cere ajutor material sau de a obține foloase patrimoniale.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.