
Femeie de 33 ani decedată după ce a consumat ciuperci halucinogene.
O femeie în vârstă de 33 ani a fost descoperită decedată de o rudă, într-o locuință de pe strada Tilișca din municipiul Sibiu. În același apartament a fost găsit și soțul femeii, confuz și dezorientat. Conform unor surse neoficiale, cei doi s-ar fi drogat. Mai exact au consumat ciuperci halucinogene.
După primele examinări ale cadavrului, nu au fost descoperite urme de violență pe trupul femeii. Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
,,La data de 7 iulie, în jurul orei 20:30, o femeie a sesizat I.P.J. Sibiu în legătură cu faptul că o persoană este decedată într-un imobil de pe raza municipiului Sibiu. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Sibiu care, din primele investigații efectuate, au constatat că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind vorba despre o femeie în vârstă de 33 de ani, sibiancă.
La examinarea sumară a cadavrului femeii nu au fost constatate urme de violență. La nivelul Poliției Municipiului Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele în care a survenit decesul persoanei. Trupul femeii a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului” a declarat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Foto: arhivă





























































