Bărbat din Târnava depistat la volan fără permis și cu 0,90 alcoolemie.
La data de 21 iulie, în jurul orei 00:15, pe raza localității Târnava, polițiștii Secției de Poliție Rurală Axente Sever au oprit pentru control un autoturism condus pe strada 1 Decembrie de către un localnic în vârstă de 31 de ani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Mai mult decât atât, testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii Secției de Poliție Rurală Axente Sever au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.
Foto: arhivă