5 amicale pentru ACS Mediaș cu adversari din Ligile 2 și 3.
ACS Mediaș va disputa mai multe partide de verificare pentru a pregăti cât se poate de bine startul în campionatul Ligii a treia. Astfel, până la ora actuală, conducerea clubului medieșean a parafat un număr de cinci partide amicale.
Prima este programată la sfârșitul acestei săptămâni, sâmbătă, 22 iulie, de la ora 11:00 pe teren propriu, atunci când ACS va întâlni formația de Liga a treia, Metalurgistul Cugir. O săptămână mai târziu, medieșenii vor merge la Hunedoara pentru a întâlni Corvinul, echipă care evoluează în eșalonul secund.
În data de 5 august, gruparea de pe Târnava Mare va juca un amical tot în deplasare cu Gloria Bistrița, o altă formație de Liga a treia, iar apoi peste încă o săptămână va juca acasă cu Unirea Ungheni. În fine, în data de 19 august, ACS Mediaș va merge la Cugir pentru un al doilea meci de verificare în compania formației Metalurgistul. Startul campionatului în Liga a treia este programat la sfârșitul lunii august.
Foto: Facebook|ACS Mediaș