
Orban Balazs de la CSM Mediaș s-a clasat pe locul 4 la prima sa competiție de downhill.
Păltiniș Arena a deschis sezonul de mountain biking cu Velo Arena Copiilor, o competiție de downhill pentru cei mai tineri dintre rideri. Participanți din întreaga țară au fost prezenți în weekend pe binecunoscutele trasee, pentru a se antrena și a concura în prima serie de concursuri gravitaționale dedicată lor.
Printre participanți s-a numărat și ciclistul Orban Balazs de la CSM Mediaș. Aflat la prima sa participare la o astfel de competiție, acesta a ocupat locul 4 la categoria A.
,,Un alt sportiv al secției noastre de ciclism atacă în premiera competițiile naționale de downhill, o altă ramură a ciclismului. Deși e campion național la XCO, Orban Balazs, a câștigat locul 4 la prima lui participare la un concurs de downhill, duminică, 4 iunie, la competitia din Păltiniș, Velo Arena Copiilor, categoria A, licențiați FRC.
Această disciplină necesită un alt gen de echipare, de la costum, cască, ochelari până la tipul de bicicletă. Reușita lui Orban Balazs ne onorează, el neantrenându-se până acum pentru acest tip de concursuri” spun reprezentanții CSM Mediaș.


Foto: Facebook| Orban Balazs&Arena Platoș Păltiniș