Acasă Nova TV

Cumul de infracțiuni la regimul rutier | Dosar penal pe numele unui tânăr din Ațel

702
cetățean străin

Cumul de infracțiuni la regimul rutier | Dosar penal pe numele unui tânăr din Ațel.

La data de 19 iunie, în jurul orei 21,45, în localitatea Ațel, polițiștii Secției de Poliție Rurală Mediaș au oprit pentru control un ansamblu rutier format din tractor și remorcă, la volanul tractorului fiind identificat un localnic în vârstă de 20 de ani.

,,Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind însoțit ulterior la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. De asemenea, polițiștii medieșeni au constatat că remorca tractată este neînmatriculată sau neînregistrată.

În prezent, tânărul este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, respectiv tractarea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat. Totodată, proprietarul tractorului, un localnic în vârstă de 64 de ani, este cercetat penal pentru infracțiunea de încredințare” spune Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Articolul precedentBărbat din Alba depistat în Copșa Mică la volanul unui autoturism radiat din circulație
Articolul următorMinor de 14 ani înjunghiat de un bărbat de 50 ani în Ighișu Nou

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.