Acasă Sibiu

Peste o tonă de brânză, 3360 ouă și 30 cozonaci, confiscate de inspectorii DSVSA | Controale în trafic

913

Peste o tonă de brânză, 3360 ouă și 30 cozonaci confiscate de inspectorii DSVSA.

Luni după-amiază, inspectori din cadrul Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, (DSVSA Sibiu), împreună cu lucrători din cadrul IPJ Sibiu, au efectuat controale în trafic. Din multitudinea mijloacelor de transport verificate, s-a identificat și o autoutilitară, cu număr de înmatriculare în județul Galați, care transporta produse de origine animală, care, din declarația conducătorului auto, urmau să fie comercializate într-o unitate situată în județul Galați.

,,În urma verificărilor s-a constatat că mijlocul de transport în cauză, nu deținea autorizația sanitar veterinară vizată la zi, termenul de valabilitate fiind depășit de o perioadă îndelungată de timp și de asemenea nu s-a putut justifica efectuarea dezinfecției acestuia înainte de încărcarea produselor. În urma verificării produselor alimentare transportate s-a constatat că nu se poate face dovada provenienței și calității acestora, în conformitate cu prevederile legislației sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, pentru brânza telemea, ouă, cozonaci.

În urma cântăririi s-au constatat 1261 kilograme brânză telemea, 3360 ouă de gaină, 30 cozonaci. Pe cale de consecință s-a dispus sancționarea contravențională a conducătorului auto, confiscarea produselor și punerea sub sechestru. urmând a fi stabilite trasabilitatea și salubritatea acestora, iar în caz contrar produsele se vor denatura și incinera de către o societate autorizată în acest sens.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.