Acasă Sibiu

Incendiu violent la acoperișul unei case | Foto

929

Incendiu violent la acoperișul unei case.

Joi după-amiază s-a produs un incendiu la o casă de locuit din satul Fântânele. Flăcările au cuprins acoperișul unei case. Pompierii militari au intervenit la fața locului cu mai multe echipaje de intervenție.

,,Pompierii militari ai Punctului de Lucru Săliște intervin de urgență în satul Fântânele pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la o casă de locuit. La fața locului sunt mobilizate următoarele forțe: 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, un echipaj SMURD.

Incendiul a cuprins întregul acoperiș al casei, iar pompierii lucrează la aceste momente pentru localizare și lichidare. Din fericire nu sunt semnalate victime” a declarat Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

ACTUALIZARE:

După mai bine de două ore de luptă cu flăcările, pompierii au reușit să stingă incendiul produs la casa din localitatea Fântânele. În urma incendiului acoperișul casei a ars în totalitate pe o suprafață de aproximativ 100 metri pătrați, pereții interiori ai casei au fost afectați de incendiu, iar flăcările au cuprins și anexa din spatele casei. Incendiul a fost cauzat de coșul de fum al sobei din bucătărie, care era amplasat necorespunzător.

,,Pe această cale, reamintim cetățenilor să acorde atenție coșurilor de fum și să respecte normele de amplasare ale acestora întrucât amplasarea necorespunzătoare sau necurățată acestora pot provoca adevărate tragedii!” mai spune Andreea Ștefan.

Foto: ISU Sibiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.