Acasă Sibiu

O zi de luni cu emoție și bucurie | Cătălina a venit pe lume în ambulanța SMURD

1159
Cătălina a venit pe lume

Cătălina a venit pe lume în ambulanța SMURD.

Un echipaj al ISU Sibiu a ajutat în cursul zilei de luni la nașterea unei fetițe chiar în ambulanța SMURD. Micuța Cătălina nu a mai așteptat să ajungă în sala de nașteri și a venit pe lume pe drumul spre spital. Întâmplarea fericită a fost povestită pe pagina de Facebook a ISU Sibiu.

,,Astăzi în jurul orei 10:00, un apel pe numărul unic de urgență 112, solicita sprijin medical pentru o tânără de 26 de ani din localitatea Rusciori care se apropia de momentul nașterii. Cei trei colegi ai noștri de pe echipajul SMURD din Ocna Sibiului au plecat de urgență spre caz, pentru că două suflete aveau nevoie de ei.

Ajunși acolo, nu au stat pe gânduri, au luat rapid viitoarea mămică și au pornit spre spital. Contracțiile pacientei s-au intensificat, iar drumul spre spital părea tot mai lung. Micuța Cătălina era foarte nerăbdătoare să vină pe lume și nu a mai așteptat să ajungă mămica ei, în sala de nașteri.

Când am oprit ambulanța pentru că ne-am dat seama că va naște, timpul s-a oprit în loc

A fost pentru prima dată cand am asistat o naștere în ambulanță. Cursurile despre naștere sunt frumoase în cărți, dar în practică depășesc orice descriere, mărturisește emoționat Plutonierul Sibișan Claudiu.

Din păcate, în ultima vreme de multe ori s-a întâmplat să închidem cercul vieții, simțind ultima suflare a multor oameni. Bucuria este cu atât mai mare pentru noi, astăzi, pentru că am putut contribui la deschiderea unui nou cerc al vieții!

Plutonierul Sibișan Claudiu, Plutonierul Hațegan Claudiu, soldat Văcar Victorița și asistenții SAJ SIBIU Sonia Apăvăloaie și Popescu Florea sunt cei care astăzi au adus-o pe lume pe micuța Cătălina!

Le dorim cât mai multe misiuni reușite, pline de bucurie, precum de astăzi! Micuței Cătălina și curajoasei ei mămici, le urăm multă sănătate și o viață minunată împreună” este mesajul transmis pe pagina de Facebook a ISU Sibiu.

Articolul precedentMediaș 120 | Ce ne aduce 2023, Anul Iepurelui de Apă?
Articolul următor54 sancțiuni în 5 ore pe A1 | 6 șoferi au rămas pietoni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.