2 minori de 17 ani reținuți după ce au agresat un bărbat de 53 ani din Dumbrăveni.
La data de 5 ianuarie, polițiștii specializați în investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, în vârstă de 17 ani, domiciliați în localitatea Dumbrăveni, respectiv Viișoara din județul Mureș.
,,În fapt, la data de 4 ianuarie, un bărbat din Dumbrăveni, în vârstă de 53 de ani, a sesizat în scris faptul că la data de 1 ianuarie, în jurul orei 07:30, în timp ce se afla pe stradă, în localitatea Hoghilag, ar fi fost agresat de către 2 persoane necunoscute. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii din Dumbrăveni i-au identificat pe cei doi tineri iar în baza probatoriului administrat, au fost reținuți pe bază de ordonanță, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe” a precizat Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În cursul acestei zile, cei doi tineri vor fi prezentați magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului pe lângă Judecătoria Mediaș.
Foto: arhivă