
Tânăr de 19 ani din Bârghiș la volan fără permis și cu 0,96 alcoolemie.
La data de 11 noiembrie, în jurul orei 00:30, pe DC 31, polițiștii rutieri au oprit un autoturism condus în afara localității Bârghiș de către un localnic în vârstă de 19 ani.
,,Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, tânărul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În cauză, la nivelul Poliției Orașului Agnita, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.
Foto: arhivă





























































