
Poliția Rutieră primește dreptul de a ridica mașinile staționate neregulamentar, conform unei propuneri legislative adoptată de Camera Deputaţilor și care modifică articolul 64 alineatul (1) din OUG nr. 195/2002.
Cu 232 de voturi „pentru”, trei „împotrivă” şi 29 de abţineri, Camera Deputaților, for decizional în acest caz, a adoptat astăzi, în plen, o propunere legislativă ce permite Poliţiei Rutiere ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar.
„Poliţia Rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar. Ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz„, prevede proiectul, adoptat în forma iniţiatorului. Sunt vizate în special cazurile în care participanţii la trafic sunt stânjeniți grav sau apar situaţii de pericol pentru aceștia.
Propunerea legislativă adoptată de Camera Deputaţilor modifică articolul 64 alineatul (1) din OUG nr. 195/2002 în sensul instituirii posibilităţii ca Poliţia Rutieră să dispună ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, fiind eliminată condiţia staţionării neregulamentare numai pe partea carosabilă, scrie adevarul.ro.