Acasă Sibiu

Femeie cu 0,66 alcoolemie urmărită prin oraș de polițiști după ce nu a oprit la semnalul acestora

1156
urmărită prin oraș de polițiști - Concedieri la Poliție

Femeie cu 0,66 alcoolemie urmărită prin oraș de polițiști după ce nu a oprit la semnalul acestora.

La data de 15 octombrie, în jurul orei 18:15, pe strada Grigore Ionescu din orașul Cisnădie, polițiștii rutieri au observat cum o femeie aflată la volanul unui autoturism încalcă marcajul longitudinal simplu continuu, virând la stânga spre strada Daniel Renard. Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, însă femeia și-a continuat deplasarea urmărită de către polițiști, aceștia reușind blocarea și oprirea autoturismul în cauză după aproximativ 100 de metri.

,,Femeia a fost identificată, constatându-se că este vorba despre o localnică în vârstă de 47 de ani. Testarea alcoolscopică a conducătoarei auto a indicat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. După recoltarea probelor biologice, la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.