Acasă Revista Presei

Astăzi avem înmagazinate volume suficiente de gaze pentru a trece iarna | Transgaz

341
Ion Sterian Transgaz, gaze înmagazinate

Ion Sterian, director general Transgaz, a anunțat că România are înmagazinate volume suficiente de gaze pentru a trece iarna.

Ieri s-au înmagazinat 12,3 milioane de metri cubi de gaze, azi, până mâine dimineață, circa 11 milioane de metri cubi de gaze. Suntem, față de aceeași dată a anului trecut, cu 375 de milioane de metri cubi de gaze mai multe înmagazinate. Practic, astăzi avem înmagazinate 2,6 miliarde de metri cubi de gaze, care sunt volume suficiente pentru a trece iarna comparativ cu anii precedenți„, a declarat Ion Sterian, director general S.N.T.G.N. Transgaz S.A, în cadrul conferinţei Rezerve de energie pentru iarnă şi resurse de independenţă energetică.

În ceea ce privește situația scurgerilor de gaze la rețelele Nord Stream, Sterian a declarat că România nu va fi afectată sub nicio formă de aceste incidente.

„… nu au nicio relevanță în ceea ce privește aprovizionarea cu Gaze din import a României. Noi, în țară, la Transgaz, ne-am luat toate măsurile necesare pentru a asigura securitatea în funcționare a sistemului național de transport. Suntem la sfârșitul reviziilor mentenanței, în așa fel încât, începând cu 1 noiembrie, să avem toate lucrările de mentenanță finalizate și să nu mai fi necesare întreruperi pentru anumite activități de mentenanță pe perioada iernii,” a declarat directorul Transgaz. (Sursa: Antena3)

Articolul precedentCe lucrări se efectuează pe drumurile județene | Foto
Articolul următor16 locuri de muncă la Mediaș | 1.363 posturi în județ | Lista completă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.