
Prins la volan cu autorizația de circulație provizorie expirată de 2 ani.
Incidentul s-a petrecut luni în orașul Agnita. Polițiștii rutieri au oprit pentru control o autoutilitară. În urma controalelor efectuate, s-a constatat că autorizația de circulație provizorie era expirată din anul 2020.
,,La data de 11 iulie, în jurul orei 12:30, în orașul Agnita, polițiștii rutieri au depistat un localnic în vârstă de 43 de ani în timp ce conducea pe strada Fabricii o autoutilitară a cărei autorizație de circulație provizorie este expirată din cursul anului 2020.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.
Foto: arhivă































































