Acasă Nova TV

Florin Neag a pierdut definitiv procesul cu Agenția Națională de Integritate | Urmările

1911
Florin Neag a pierdut definitiv procesul

Medieșeanul Florin Neag a pierdut definitiv procesul de incompatibilitate cu Agenția Națională de Integritate, a anunțat Înalta Curte de Casație și Justiție.

Actual manager al Spitalului de Psihiatrie, Florin Neag a fost director la Spitalul Clinic Județean Sibiu și administrator public al județului.

Devenit consilier județean în 2017, Neag a fost subiectul unui raport de incompatibilitate emis de Agenția Națională de Incompatibilitate în luna iunie 2019. Motivul incompatibilității este legat de faptul că, potrivit legislației în vigoare, Florin Neag nu ar fi avut voie să aibă o funcție de conducere a unei societăți comerciale publice ”de interes județean” și să fie și consilier județean. Cum Meditur – unde a fost director adjunct – este o societate de interes local, a municipiului Mediaș, Florin Neag a atacat în instanță raportul de incompatibilitate.

Respinge recursul declarat de reclamantul Neag Florin împotriva sentinței nr. 79 din 29 iulie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2022”, se arată în minuta sentinței Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Decizia, fiind definitivă, îi interzice să mai candideze la alegerile parlamentare din 2024

”Nu mai pot candida 3 ani de zile, dar în rest nu mă afectează această decizie. Dar sunt dezamăgit de felul în care funcționează justiția, pentru că eu nu consider că nu am fost nicio secundă incompatibil, cred că e o proastă interpretare a textului de lege, text care oricum e scris alambicat. Sunt 258 de cuvinte într-o singură frază. Interpretarea lor e că nu poți fi director de societate locală și consilier județean în același timp,” a declarat Neag pentru Turnul Sfatului.

Florin Neag a mai spus că decizia îi afectează ideea de justiție, dar și ideea de a candida la alegerile parlamentare din 2024.

”Candidatura asta o vedeam ca pe o încununare a unui om care a terminat o facultate de drept. Chestia asta o aveam în cap din 2009, de când am intrat în politică.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.