Acasă Nova TV

Asociația Dianthus a participat la un atelier de învățare experiențială în natură | Foto

148

Asociația Dianthus a participat la un atelier de învățare experiențială în natură.

Asociatia Dianthus a participat la începutul acestei săptămâni, la atelierul de învățare experiențială în natură dedicat cadrelor didactice, ghizilor de turism și facilitatorilor de activități pentru copii și tineret din organizații și grupuri de inițiativă de pe teritoriul județului Sibiu, organizat de Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu.

Atelierul a fost structurat pe trei pachete de activități: Descoperă natura cu toate simțurile, Exploratorii naturii, Natura te ajută să te descoperi. Organizațiile au primit şi un kit educațional cu instrumente utile pentru lecțiile practice: un manual de activităţi în natură, binocluri, determinatoare sau cărți cu jocuri. Participanţii la atelier, în calitate de membri în reţeaua educatorilor pentru natură, au deprins tehnici de explorare a naturii pe care le pot împărtăşi pe viitor cu tinerii și turiștii creând experienţe vii în natură și contexte de descoperire în moduri cât mai responsabile.

,,Pe lângă idei și inspirație, am primit, în cadrul atelierului, în custodie, un kit extrem de util pentru activități în aer liber cu copii: două determinatoare de animale și plante, identificatoare de copaci și o carte cu idei de activități în aer liber prin metoda Flow Learning. Aceste materiale le punem la dispoziția cu drag celor interesați de organizarea de activiăți în aer liber” spune Feri Teglaș, Președintele A.T.E. Dianthus Mediaș.

Proiectul beneficiază de cofinanțare de la Romgaz, este implementat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu și contribuie la atingerea obiectivelor programului „Anii Drumeţiei”, iniţiat de Consiliul Județean Sibiu. Misiunea programului este de a încuraja petrecerea timpului în aer liber și practicarea activităților specifice ecoturismului, respectiv descoperirea responsabilă a patrimoniului natural și cultural, și generarea de beneficii pentru comunitatea locală.

Foto: Adela Dadu – Asociatia Județeană de Turism Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.