Acasă Transilvania Online

Air Sensation Festival la Ocna Sibiului | Skyparty la 1000 de metri altitudine

529
Air Sensation Festival la Ocna Sibiului

Baloanele cu aer cald revin la Air Sensation Festival în Ocna Sibiului. Skyparty cu muzică live la 1000 de metri altitudine.

Cea de-a doua ediție a festivalului cu baloane de aer cald de la Sibiu revine cu o premieră! Air Sensation Festival 2022 aduce un concept unic, fiind vorba de prima petrecere în aer liber cu muzică live în care DJ-ul și participanții se vor afla în formație de baloane, la aproximativ 1000 de metri altitudine.

Festivalul se desfășoară în perioada 28-31 iulie, în Zona Industrială Ocna Sibiului și promite să fie o experiență de neuitat, cu zboruri, petreceri cu artiști locali și internaționali și alte surprize atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici. Primii artiști au fost anunțați deja, iar în curând organizatorii vor pune și biletele în vânzare.

Cerul stațiunii balneare Ocna Sibiului va prinde din nou culoare datorită baloanelor cu aer cald care se vor ridica în aer pe parcursul celor patru zile de festival, oferind participanților priveliști de poveste. Echipele de baloane care vor participa la Air Sensation Festival sunt din Ungaria, Olanda, Germania, Franța, Spania, Moldova, Bulgaria și alte țări europene.

World’s First Sky Party

În cadrul conceptului ”Sky Party”, organizatorii își propun să ducă spre cerul albastru zeci de participanți, în mai multe baloane cu aer cald, la înălțimi de aproximativ 1000 de metri altitudine, în timp ce un artist DJ de talie internațională va mixa muzică live dintr-un balon cu platformă. Petrecerile la altitudine se vor efectua vineri și sâmbătă, înainte de apusul soarelui, iar artiștii care vor mixa în cadrul acestui concept inedit sunt Andrew Dum, Albwho și Andre Rizo.

După cum spune și numele festivalului, asociem senzația aerului cu libertatea deplină. Astfel, vrem să aducem magia baloanelor și la Sibiu, printr-un nou concept – SKY PARTY – sau petrecerea din cer. Gândiți-vă cum va fi să stați la 1000 de metri altitudine, fără geamuri, simțind aerul și plutind în cerul abastru, cu peisaje de neuitat și pline de distracție, pe muzica setată de un DJ, pe scena zburătoare atașată de un balon cu aer cald? Libertate!

De asemenea, vom avea activități care-i vor ferici pe cei mici și pe cei mari, atât pe sol, cât și în aer, întrucât vor putea să zboare pe parcursul festivalului. Zborurile se vor desfășura în siguranță, cu acordul TWR Sibiu. Dacă vreți să vă creați propria experiență și să simțiți libertatea deplină, vă așteptăm la festival!”, a declarat Alex Cinezan, unul dintre organizatorii evenimentului.

O experiență completă pentru festivalieri

După ediția pilot desfășurată anul trecut, Air Sensation Festival pregătește pentru anul 2022 o experiență completă pentru participanți. Pe lângă zborurile libere și la ancoră, AS Festival înseamnă și numeroase activități atractive la sol, pe cele 14 ha de teren avute la dispoziție de organizatori. 

DJ de renume vor mixa muzică dintr-un balon cu aer cald, ancorat în fața mulțimii, iar pe scena amenajată în cadrul festivalului vor performa mai mulți artiști. Primii artiști care au confirmat prezența la festival sunt Gojira & Planet H, Slot, Slut & Tea, Byron, Domino, Suburbia 11, alături de DJ-ii ce vor mixa la „Sky Party”. 

În timpul celor patru zile de festival, vor avea loc ridicări de tip lift cu unul sau mai multe baloane ancorate atât pentru cei mici, cât și pentru cei care doresc doar să experimenteze senzația de a zbura într-un balon. 

Totodată, în cadrul festivalului vor fi amenajate un loc de joacă pentru copii, un teren de volei pe plajă, precum și o zonă de camping cu o capacitate de 60 de locuri. Va exista și o zonă de ”food court”, astfel că pe toată perioada festivalului vor funcționa aici rulote cu mâncare și băuturi. 

O comunitate cât mai mare de echipe de baloane

Air Sensation Festival își dorește să adune laolaltă o comunitate cât mai mare de echipe de baloane și iubitori ai acestei activități, dar și să ofere un schimb intercultural și social pentru dezvoltarea zonelor Șura Mică și Ocna Sibiului. 

În același timp, prin acest festival, organizatorii își propun să le ofere participanților o experiență de poveste și să-i apropie de lumea lui Jules Verne, prin spusele lui Leonardo Da Vinci: Odată ce ai dat de gustul zborului, tu pentru totdeauna vei merge pe pământ cu ochii atintiți spre cer, pentru că ai fost acolo și acolo vei râvni tot timpul să te întorci”.

Evenimentul este organizat de Air Sensation și susținut de ZIOS, Forward Agency, POS2GO, Repcons și Sam Transport. 

Articolul precedentSportivii de la CSM Mediaș în cantonament la Predeal
Articolul următorMediaș 120 | Slăbește sănătos și elimină celulita

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.