S-a dus băut cu mașina la poliție să anunțe că a fost bătut.
La data de 24 aprilie, în jurul orei 03:20, un localnic din Șeica Mare s-a deplasat cu autoturismul la sediul Postului de Poliție Șeica Mică, pentru a sesiza faptul că a fost victima unei infracțiuni comise cu violență.
,,Bărbatul, un localnic în vârstă de 26 de ani, le-a relatat polițiștilor faptul că în timp ce se afla în imobilul unor cunoștințe din Șeica Mică, între el și alți doi bărbați a izbucnit un conflict spontan pe fondul consumului de alcool, agresându-se reciproc, iar pentru a părăsi imobilul s-a urcat în mașina pe care o avea parcată în fața acestuia, autoturism cu care ulterior a plecat pentru a sesiza fapta organelor de poliție. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul o valoare de 0,54 alcool pur în aer expirat.
Polițiștii au întocmit actele premergătoare desfășurării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influența alcoolului. În continuare, sunt efectuate cercetări pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs conflictul, urmând a fi dispuse măsuri legale în consecință” a declarat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Foto: arhivă