Acasă Sibiu

Accident cu 7 răniți la Agnita | 2 autoturisme au intrat în coliziune

1943

Accident cu 7 răniți la Agnita, după ce două autoturisme au intrat în coliziune.

Joi în jurul amiezii s-a petrecut un accident rutier în orașul Agnita, pe strada Mihai Viteazu. Două autoturisme au intrat în coliziune.

,,Este vorba despre o coliziune între două autoturisme, unul condus de către un tânăr în vârstă de 18 ani, din Coveș, celălalt condus de către un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Brădeni. Mai multe persoane primesc îngrijiri medicale. Polițiștii desfășoară cercetări în vederea stabilirii cauzei și circumstanțelor exacte în care s-a produs acest accident” a declarat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

ISU Sibiu a intervenit de urgență cu două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic și două autospeciale de stingere, în orașul Agnita, pe strada Mihai Viteazu. Din primele informații forțele ajunse la fața locului au acordat îngrijiri medicale alături de o ambulanță SAJ unui număr de 7 persoane.

,,În urma accidentului rutier, un număr total de 7 persoane, 3 adulți și 4 minori au avut nevoie de îngrijiri medicale. Echipajele SMURD au acordat îngrijiri medicale la fața locului unui tânăr de 19 ani, care a fost transportat la UPU Sibiu cu traumatism cranio-cerebral și unui minor de 15 ani care acuza dureri în piept și care a fost transportat la CPU Luther Sibiu.

La fața locului echipajele SAJ au acordat îngrijiri medicale pentru doi adulți, un bărbat și o femeie și pentru 3 minori. Aceștia au fost transportați la CPU Agnita, iar ulterior au fost preluați de ISU Sibiu și transportați cu autospeciala de transport victime multiple: bărbatul la UPU Sibiu, femeia și cei trei minori CPU Luther” spune Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.