
Cercul pedagogic al educatoarelor din Mediaş şi zonă.
Joi, 19 ianuarie, s-a desfășurat în format online întâlnirea cadrelor didactice în cadrul Cercului pedagogic al educatoarelor din Mediaş şi zonă. Cercul este coordonat de Inspector şcolar învăţământ preşcolar, Profesor Doctor Maria Turean și Inspector şcolar învăţământ preşcolar, Profesor Delia Stoicescu.
Invitaţi speciali:
1.Din partea Asociaţiei OvidiuRo au participat Maria Gheorghiu, Preşedinte al Asociaţiei OvidiuRo, cofondator al acestei asociaţii şi Elena Mocăniţa, manager de Program naţional de stimulare a lecturii în grădiniţe şi familie „Citeşte-mi 100 de poveşti”, program desfăşurat de asociaţia OvidiuRo pentru copiii din grădiniţe, sub egida proiectului „România Educată” derulat de Administraţia prezidenţială şi în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Ministerul Culturii
2.Din partea Asociației Volens București, Alexandra Arnăutu, manager Program național de Educație de Mediu „Patrula de reciclare” și Ada Lungu.
Responsabili cerc pedagogic:
1. Prof.Peter Izabella, Director Grădiniţa cu P.P. „Bucuria Copiilor” Mediaş-metodist I.S.J.Sibiu
2.Prof.Nicula Iustina, director Grădiniţa cu P.P. Nr.12 Mediaș – metodist I.S.J.Sibiu
3.Prof.Iakab Irina Ghizela, Grădiniţa cu P.P.Nr.12 Mediaş, Structură şcolară Grădiniţa cu P.N. Nr.1 Mediaş – metodist I.S.J.Sibiu
Tematica cercului reflectă preocupările cadrelor didactice în general şi în mod special ale cadrelor didactice din învăţământul preşcolar, preocupări regăsite și în scrisoarea metodică din anul şcolar 2021 – 2022:
Învăţarea ca act situat între câştig şi risipire
- Visible learning-contexte şi competenţe
- Exemple de bune practici în abordarea învăţării vizibile
Expunerile şi prezentările inspectorilor de specialitate, ale invitaţilor speciali şi exemplele de bune practici ale colectivelor de cadre didactice din Mediaș şi zonă au adus în centru atenţiei complexitatea actului de învăţare. La eveniment au participat peste 100 de cadre didactice, activitățile bucurându-se de un real succes.
,,Învățarea presupune nu numai câștig, ci și o risipire (de tine însuți, de gânduri, de trăiri). Etosul pierderii (a ideilor tale, a energiilor tale etc.) dar și conștiința tranzienței relațiilor fac parte integrantă din mănunchiul de asumpții pe care trebuie să le aibă dascălul” spune Profesor Doctor Maria Turean, unul dintre coordonatorii cercului.




























































