Acasă Nova TV

Accident mortal la Axente Sever | Coliziune-autoturism camion | FOTO&VIDEO

19394

Accident mortal la Axente Sever, după o coliziune autoturism-camion.

Vineri după-amiază s-a produs un accident grav de circulație pe Drumul Național 14, pe raza comunei Axente Sever. Un autoturism și un camion au intrat în coliziune. Șoferul autoturismului a rămas încarcerat și din nefericire a decedat.

,,DN 14, Axente Sever, trafic blocat total din cauza unui accident rutier. Este vorba despre o coliziune între un autoturism condus spre Mediaș si un camion condus spre Sibiu. Din păcate, șoferul autoturismului a decedat în urma coliziunii. Polițiștii rutieri desfășoară cercetări în vederea stabilirii cauzei producerii accidentului” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD și un echipaj de pompieri militari pe DN 14, Axente Sever la un accident rutier produs între un autoturism și un camion.

,,La sosirea forțelor la fața locului, din păcate șoferul autoturismului prezenta leziuni incompatibile cu viața. Echipajul de pompieri militari a intervenit pentru descarcerarea acestuia” a precizat Alina Voina, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

ACTUALIZARE:

Persoana decedată, șoferul autoturismului, este un medieșean în vârstă de 51 de ani. Șoferul camionului este un brașovean în vârstă de 50 de ani. Acesta din urmă nu a suferit vătămari corporale. Traficul rutier este blocat total în continuare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here