5.876 tablete școlare pentru elevi vor ajunge în zilele următoare la Mediaș.
Luni a fost semnat la sediul municipalității contractul de achiziție pentru lotul numărul 1 din cadrul proiectului ,,Achiziție de tablete școlare și alte echipamente necesare desfășurării activității didactice online în Municipiul Mediaș”.
Administrația publică locală a câștigat un proiect cu fonduri europene în cadrul Programului Operațional Competitivitate.
Principalul obiectiv al acestuia este dotarea celor 13 unități de învățământ de stat gimnazial și liceal din municipiu cu tablete, laptop-uri, table interactive, precum și cu alte echipamente IT care să asigure desfăşurarea în bune condiții a activităților didactice online.